Marcel Pavel a fost prima vedetă testată pozitiv cu noul coronavirus. Deși cancan.ro a avut informații clare cu privire la faptul că acesta este infectat cu COVID-19, cântărețul a refuzat să recunoască dar, ulterior, a fost nevoit să dea cărțile pe față. Mai mult, în direct la Antena 3, după ce s-a aflat că este pozitiv, Marcel Pavel a rămas tot în faza de negare, ca după numai 2 zile să-și asume faptul că este, într-adevăr, infectat cu virusul din Wuhan.
Știați că minciuna are picioare scurte, nu? Normal că știați! Probabil și Marcel Pavel a aflat acest lucru pe propria piele, după ce a negat cu vehemență că este infectat cu COVID-19.
Astfel, după ce s-a strâns cureaua în jurul informațiilor apărute în spațiul public, informații ce se referă la starea de sănătate a cântărețului, Marcel Pavel și-a asumat, într-un final, faptul că este pozitiv cu noul coronavirus.
„Am fost diagnosticat cu dublă pneumonie, boala care îți dă niște stări cumplite! Faptul că la cele 2 testări de Covid de până acum am ieșit pozitiv la nu mă încântă deloc, dar trebuia sa dau niste lămuriri în acest sens și să vă împărtășesc și vouă această întâmplare nenorocită prin care trec și nu vă doresc la niciunul dintre dv să treceți prin ceea ce trec eu!” a scris Marcel Pavel pe contul său de Facebook, recunoscând că are COVID-19. Toate acestea, la numai 2 zile de când cancan.ro a anunțat că artistul a fost testat pozitiv, însă nu și-a asumat acest lucru.
Situația legată de faptul că Marcel Pavel este pozitiv cu SARS-CoV-2 nu se oprește aici, căci ies la iveală informații șocante. Mai exact, s-a zvonit recent că artistul ar fi primit bani pentru a spune că este pozitiv la noul coronavirus, toate acestea pentru a determina oamenii să rămână în case și pentru a genera o imagine credibilă în rândul celor care dau crezare tot timpul spuselor vedetelor.
După ce a spus în direct la Antena 3 că nu are coronavirus, iar după numai 2 zile a recunoscut, într-un final, că este pozitiv, oamenii au început să-și pună numeroase semne de întrebare în privința artistului și în privința veridicității informației.
În mediul online, Marcel Pavel a fost acuzat și pus la zid de internauții care i-au spus că totul este o strategie de marketing și că ar fi primit bani să spună că suferă de coronavirus, pentru a speria oamenii și pentru a-i face să rămână în case. Atacat în mod repetat, Marcel Pavel a reacționat și a postat un mesaj tranșant pe contul lui de Facebook. Dar…știți și voi: cine se scuză, se acuză!
„Unii indivizi care au venin în loc de sânge au îndrăznit să scrie pe pagina mea că am fost plătit ca să mă îmbolnăvesc de plămâni și stau în spital în jur de 2 săptămâni…!
Cât să fii de câine și de bătut în cap și să îmi spui asta tocmai mie! Fraților, eu sunt o persoană cu coloană vertebrală, dreaptă, nu am fost, nu sunt și nici nu o să fiu niciodată implicat politic, clar!”, a scris Marcel Pavel, ieri.
Reluăm partea cu „nu o să fiu niciodată implicat politic” pentru a aduce în lumină un episod cu temă politică, al cărui punct culminant îl reprezintă…o campanie electorală! Totul a avut loc în anul 2011, pe Arena Națională, la meciul România-Franța. Înainte de începerea partidei, Marcel Pavel a intonat imnul național al României fără un vers…epic! „Triumfător în lupte, un nume de Traian” este versul pe care, la prima vedere, cântărețul l-a uitat.
Ulterior s-a aflat că „uitarea” a fost, de fapt, intenționată. De ce? Ei bine, din cauza campaniei electorale de la vremea respectivă. Se pare că Marcel Pavel a uitat intenționat acest vers ce conținea numele „Traian”, pentru a nu-i face campanie electorală lui Traian Băsescu, nota presa, în acel moment.
De parcă nu ar fi fost suficient, întreaga poveste mai conține un detaliu interesant: faptul că Marcel Pavel a primit bani de la PSD, după cum mai spuneau jurnaliștii, la vremea respectivă. Tocmai de aceea nu este exclusă ipoteza ca Marcel Pavel să fi luat și acum bani, dar de la stat, pentru a minți în legătură cu infectarea cu noul coronavirus.
În 2011, atunci când a făcut praf imnul pe Arena Națională, Marcel Pavel a explicat că a fost alegerea lui să îl cânte astfel, iar oficialii FRF au fost de acord cu acest lucru, însă Primăria Capitalei l-a amendat pe cântăreț pentru modificările aduse imnului României. De amendă nu au scăpat nici cei de la FRF, care au primit și ei sancțiune.